Persistența ecologică a microplasticelor a apărut ca una dintre cele mai critice provocări ecologice ale erei moderne. În timp ce atenția publicului se concentrează adesea pe resturile de plastic la scară largă-, o revizuire sistematică a literaturii academice recente dezvăluie că eliminarea microplasticului din închiderile din polipropilenă (PP) este un factor important, dar adesea trecut cu vederea, la poluarea globală cu microplastic. Polipropilena este standardul industrial pentru capacele pentru băuturi datorită rezistenței sale excelente la oboseală și proprietăților de etanșare. Cu toate acestea, acțiunile mecanice care fac ca aceste capace să fie funcționale-rasucirea, deschiderea și închiderea-sunt aceleași forțe care contribuie la generarea de fragmente microscopice de plastic.
Mecanismul de degradare al acestor închideri este determinat în primul rând de o combinație de abraziune mecanică și intemperii. Când un consumator deșuruba un capac, frecarea dintre filetele interne ale capacului și gâtul sticlei sau cartonului creează uzură microscopică. De-a lungul ciclului de viață al produsului, acest stres mecanic repetat îndepărtează fragmentele minuscule de polimer. Acest proces este exacerbat semnificativ de degradarea foto-oxidativă. Când capacele din PP sunt expuse la radiații ultraviolete (UV)-fie în timpul aruncării de gunoi în aer liber, fie în timp ce plutesc pe suprafața oceanului-lanțurile polimerice sunt supuse scisării, făcând materialul fragil. Studiile care utilizează spectroscopie în infraroșu cu transformă Fourier (FTIR) au confirmat că capacele din PP imbatranite UV-eliberează un volum semnificativ mai mare de microplastice sub presiune mecanică în comparație cu omologii lor ne-învechiți.
În plus, procesul de reciclare în sine acționează ca un catalizator neintenționat pentru eliminarea microplasticului. În timpul reciclării industriale a cutiilor și sticlelor pentru băuturi, capacele sunt supuse unei spălări intense la cald și unei separări pe bază de frecare-. Acest tratament mecanic agresiv macină capacele, eliberând o suspensie de particule microplastice care pot fi suficient de mici pentru a ocoli sistemele de filtrare a apelor uzate. O analiză cuprinzătoare indică faptul că dimensiunea acestor particule vărsate variază, dar o parte substanțială se încadrează în intervalul sub-20 de microni, ceea ce le face deosebit de dificil de detectat și îndepărtat din mediu. Abordarea acestei probleme necesită o abordare dublă: dezvoltarea unor formulări din PP mai rezistente la uzură care mențin ductilitatea chiar și după expunerea la UV și proiectarea de fire de inginerie care minimizează frecarea suprafeței în timpul utilizării.
